No distance

Fiind singur în cameră era destul de plictisitor, dar afară ploua aşa că nu puteam ieşi. Nu uram ploaia, ba chiar îmi placea, dar nu azi, căci mica răceală ce o aveam mă ţinea departe de picăturile reci de apă. Aveam noroc că nu eram răcit tare, doar tuşeam şi mă ustura gâtul, nimic mai mult. Nu vroiam să-mi agravez răceala şi apoi să nu mai pot ieşi din casă sau să trebuiască să car mereu după mine şerveţele. Stăteam la geam şi priveam cum picăturile reci de apă se prelingeau uşor de pe fereastră. Televizorul era deschis, fiind singura sursă de lumină din cameră. Era pe un post de muzică, dar nu prea ascultam.

Ma plimbam pe hol fluierand, cautand camera noului meu neko. O gasesc si bat de 2 ori, asteptand.

Mi-am îndreptat privirea spre uşă când am auzit bătăi în ea. M-am apropiat şi am apăsat uşor pe clanţă, deschizând-o. Îl privesc pe baiatul din faţa mea, analizându-l scurt.
-Da? Îi zic oprindu-mi privirea asupra ochilor săi.

-Tu trebuie sa fii Kyo. Zambesc larg. -Daniel. Cantaret. Si incepand de azi, stapanul tau. Ma prezint privind-ul fix in ochi.

Dau aprobator din cap când spune că eu sunt Kyo. Zâmbesc larg când aud că el este noul meu stăpân, părea de treabă.
-Yay! Am zis vesel, sărindu-i la gât.

Chicotesc usor, strangand-ul incet in brate la randul meu.

Ma dezlipesc de el şi-i fac semn să intre în cameră.
-Vrei ceva de băut? Îl întreb pentru a fi o gazdă bună.

-Nup, merci. Zambesc ciufulind-ul.

Ridic din umeri şi apoi mă aşez turceşte pe pat.
-Şi câţi ani ai? Îl întreb curios.